web analytics
Cenaclul „Lucian Blaga”,  Cenaclul „Lucian Blaga” - 12.09.2019

Cenaclul „Lucian Blaga” – 12.09.2019

În data de 12.09.2019, a avut loc a 50-a întâlnire a membrilor Cenaclului „LUCIAN BLAGA”.

Dna. Liliana SPĂTARU ne-a prezentat mai multe „provocări”. Pe o masă a alcătuit un frumos aranjament cuprinzând: invitații, diplome, comentarii din presa italiană, o carte cu creații participante la un concurs literar. Între cele 2000 de poezii prezentate, au fost selectate 400 din cele mai reprezentative. Era și Medalia de finalistă și Diploma de la Roma din 2019. A urmărit activ cursurile de literatură conduse de prof. Giuseppe Aletti si l-a avut alături pe cunoscutul Alessandro Quasimodo. A fost finalistă la Concursul literar „Paese della poesia” – locul IV.
Altă „provocare” a dnei. SPĂTARU a format-o primul său eseu prezentat la București, Trofeul „Univers românesc”, ediția a IV-a 2019, cu tematica „Credința și știința – două universuri complementare”. S-a adăugat o poezie de dragoste considerată „poem corect”, iar proza – „Insuficient argumentată”.
O mare parte a poeziilor sale a participat la altă întrecere. Poezia melodioasă putea fi pusă pe note pentru un recital Dinu LIPATTI. Pornind de la scurta existență a acestuia, atmosfera a rămas una tristă. „Lumina” lăsată de marele pianist in lumea muzicii se datorează faptului că rar se întâmplă „să fii ales de Dumnezeu”. Cel mai mult au impresionat poeziile de dragoste. „La tine la poartă” este inspirată din cuvintele personajului Mr. Bean: „imi place sa ma plimb prin ploaie/pentru ca nimeni nu ma vede plângând”. Metaforic, îndrăgostiții sunt: „maci”, „nori”, „flori albastre”, „un mister suntem și apă”. Urcată pe munte pentru a fi mai aproape de Dumnezeu, dna. Liliana a primit din palma Lui talentul poeziilor de dragoste. Păcat că valoarea creațiilor este apreciată mai mult în străinătate.
Toți membrii cenaclului sunt siguri că viitorul volum de poezii, al anotimpurilor, va constitui o realizare deosebită. Titlurile vor fi:
•Terțete de mai
•Catrene (de iunie)
•Haiku de toamnă
•Cantilene.

La următoarea întâlnire din data de 10.10.2019, va citi poezii noi dna. Florina DEDIU.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *